Am de spus o poveste despre sfârșitului unui capitol important din viața mea. Unii ar caracteriza-o drept basm, dar nimic nu este de necrezut celui care are inima deschisă. Întrebarea care se pune este: de ce ar renunța la toate lucrurile obținute în peste 20 de ani de „carieră” un cvadruplu campion mondial, un sportiv care a atins excelența la nivel național în toate competițiile și o persoană care începuse să simtă gustul notorietății internaționale datorită unui blog născut din pasiunea pentru un stil de arte marțiale devenit, până la un moment dat, sinonim cu propria existență?
Privind retrospectiv, renunțarea la Ashihara Karate a fost una dintre cele mai bune decizii luate vreodată (nu despre multe pot afirma aceasta). Începusem să cochetez cu gândul unei retrageri din activitatea competițională; poate din cauza uzurii, a oboselii, a serviciului, a faptului că era din ce în ce mai dificil să țin pasul, a vârstei, etc. Dar lipsa „drogului” oferit de senzația de mărire pe care ți-o oferă podiumul nu te lasă să renunți; un fel de sevraj de mândrie și orgoliu. La care se mai adaugă și centura neagră… Eh, multe „cârlige” pentru un suflet pătimaș care, dacă ar fi continuat, tot ce ar mai fi putut obține erau niște medalii, niște trese pe centură și, eventual, propriul club, ceea ce, chiar și acum, mi se par obiective mici.
Anul competițional a început cu campionatul național de kumite (luptă), unde am reușit să câștig titlul național cu efort mare, deoarece am luptat semifinala și finala cu întreaga parte dreaptă a coastelor vânătă și cu dureri foarte mari. Știam că, dacă ridic garda din zona respectivă, pățesc ca în Ungaria, unde, în sferturile de finală, m-am încins cu un rus și am uitat de ruptura musculară de la piciorul drept și de faptul că trebuie să mă protejez.
Apoi, au urmat campionatele naționale de kata. Obținerea titlului național la kata sincron a fost, din punctul meu de vedere, o simplă formalitate, fiindcă veneam după cucerirea, cu numai câteva luni în urmă, a medaliei de aur la campionatul mondial din Ungaria. O extraordinară echipă formată din patru membri (eu, Dana, Laur și Adi, vezi video de mai jos), în opinia mea cea mai bună din istoria Ashihara Karate, dar sunt, bineînțeles, subiectiv, mai ales că gustul succesului pentru noi a fost intensificat raportat la scepticismul cu care am fost priviți când ne-am anunțat intenția.
Iar acum urmează cea mai interesantă parte a povestirii mele, și anume proba de kata individual. Pentru cei care vor citi articolul acesta și nu sunt din domeniu, la vremea respectivă, se aliniau la linia de start toți participanții, fiecare făcea un kata (o „luptă” cu un adversar imaginar, mai exact o inșiruire de tehnici în aer, dar care să fie spectaculoasă), arbitrii notau, iar primii cinci treceau în faza finală, unde se mai prezenta un kata, se adunau notele din calificări și finală, se făcea media și, astfel, se obținea clasamentul. Revenind, după calificări, arbitrii au punctat… interesant, iar eu și Mihai obținuseam calificarea după pozițiile 4, respectiv 5. Îmi amintesc că i-am spus atunci că nu știu cum o să reușim să recuperăm decalajul. Pentru mine această probă (kata individual) era foarte importantă, deoarece reprezenta singura medalie de aur ce-mi lipsea din palmaresul național, deși cucerisem titlul mondial în proba similară.
Așadar, așteptând finala de la kata individual și încercând să mă automotivez, mai exact vorbind singur (ca de obicei) pentru a-mi pune gândurile în ordine și a-mi organiza planul de acțiune, mi-a vibrat inima de emoție, mi-au dat lacrimile de dorință și… (continuarea este protejată accesului general și poate fi accesată numai prin intermediul unei parole)
Foto: Mihai Paraschiv, fotograf profesionist
Video: Arhivă personală
Dacă dorești și tu să transmiți cuiva un mesaj în viitor, trimite un e-mail la adresa content@startpr.ro cu subiectul „capsula timpului” și scrie-ne despre la ce te-ai gândit. Pentru mai multe informații despre serviciul „Capsula timpului” oferit de Start PR Agency, click aici.
